Isărescu aruncă bomba: În acest mandat, BNR va îndeplini obiectivul de aderare a României la zona Euro

Isărescu aruncă bomba: În acest mandat, BNR va îndeplini obiectivul de aderare a României la zona Euro
Publicat: 02/07/2019, 15:28

„Vă încredințăm că în perioada în care vom îndeplini mandatul pe care Parlamentul României ni-l va încredința, vom duce la îndeplinire un program care se bazează în primul rând pe aplicarea legii care dirijează activitatea Băncii Centrale a Romîniei, pe îndeplinirea mandatului pe care îl are BNR, dar și de îndeplinire a unui obiectiv stabilit în urma colaborării cu Guvernul României, sub ASE, cu acordu tuturor partidelor politice și cu participarea sindicatelor, programul de trecere a României la zona euro. Este un program care va schimba în mod esențial statutul BNR. Până atunci vă reamintesc obiectivele principale ale BNR. În primul rând BNR a fost o bancă de misiune și rămâne banca care emite moneda națională, leul, până când țara noastră va trece la moneda euro”, a declarat Mugur Isărescu, în cadrul audierii în Parlament a candidaților înscriși pentru funcțiile din Consiliul de administrație și cel de guvernator al BNR.

Mugur Isărescu a mai spus că procesul de aderare la zona euro este un proces complex, cu multe capcane.

„Trecerea în perioada acestui mandat la adoptarea monedei euro. Este un proces complex și cu multe capcane. Aici tentația este să ne grăbim și trebuie să o spun că am observat acuze la adresa noastră, că îngrădim procesul. Filozofia pe care am adoptat-o este ca trecerea la moneda euro să se facă cu foarte multă pregătire din următorul motiv: zona euro este o zonă de convergență dacă cei care fac parte din acest grup al monedei unice sunt la un nivel apropiat de dezvoltare. Ideea că poți intra în zona euro cu dezechilibre macroeconomice majore, nepregătit și că participarea la zona euro te va ajuta este greșită. Intrarea în zona euro nepregătiți poate chiar să accentueze dezechilibrul. Avem cazul Greciei. Un anumit grad de convergență este necesar”, a afirmat guvernatorul BNR.

El a adăugat că BNR este o instituție neutră din punct de vedere politic și că lucrează cu orice guvern.

Comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului l-au validat, marți, pe Mugur Isărescu, pentru funcția de guvernator al BNR. Membrii celor două comisii au validat, de asemenea, și candidații înscriși pentru funcții în Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României.

Plenul reunit va vota, miercuri, numirile pentru BNR și Consiliul de Administrație al instituției.

Foto: Hepta

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu